Primele forme de opozitionism apar in jurul varstei de 18 luni si dureaza cam pana la 3-5 ani cand ele vor fi urmare de perioada “de ce-ului”.
Copilul incepe sa spuna “Nu” practic la orice i se ofera, i se cere, este intrebat sau este rugat. Nimic nu pare satisfacator si nici o varianta nu ii convine.
Experimentarea unor reactii noi
Varstele mici sunt un moment al explorarii, al experimentarii, al incercarilor de tot felul. Copilul este in plin proces de cunoastere si de invatare, iar acest proces este in prima faza unul nemijlocit, in contact direct si empiric, adica prin modalitati proprii. Refuzul este si el o forma de a experimenta cum reactioneaza ceilalti, de a vedea care sunt limitele, pana unde se poate merge, ce anume i se da, ce nu i se da.
Diferentierea si dezvoltarea identitatii proprii
Aceasta opozitie este prima modalitate a copilului de a se diferentia de mama sa si de cei din jurul lui. In cautarea unei identitati proprii care este pe cale sa inceapa sa se formeze, copilul incepe prin a refuza si a se opune la tot ceea ce ii ofera celalalt. Cu alte cuvinte, incepe sa fie altfel decat ei, sa fie el insusi o persoana cu manifestari proprii, dorinte si nevoi aparte.
Tatonarea relatiei cu mama
De asemenea acest opozitionism este si o modalitate de a pune la incercare rezistenta si dragostea mamei, dar si a celorlalti din jurul sau. Copilul urmareste sa vada cum va reactiona ea, cum va tolera, il va suporta, va avea rabdare, va gasi o modalitate de a-i
raspunde. Daca mama va reusi sa gaseasca modalitati de a tolera aceste manifestari, de a ramane ferma si in acelasi timp iubitoare cu copilul ei, de a nu se razbuna si de a nu-l pedepsi sau ameninta ca il va parasi daca o supara, copilul va simti ca relatia este una solida, se va simti in siguranta si va capata incredere. Daca insa mama va fi speriata, epuizata, disperata, nervoasa si va gasi adesea cai de a se razbuna pe copil sau se va distanta de el, copilul va trai aceasta relatie ca pe una instabila, plina de nesiguranta si de imprevizibil.
